HAIKU

singur pe bancă –
o frunză ruginie
printre cele verzi
(septembrie 2012)

*

soare-n asfințit –
pe prispa dărâmată
volbura-n floare
(mai 2013)

*

gătită de drum –
de-acum m-așteaptă-n poartă
numai tătuca
(august 2014)

*

țară ca-n povești –
ajungănd de poveste
cu aleșii ei
(februarie 2015)

Anunțuri

Mi-e dor de poezie

Mi-e dor de poezie și sufletu-mi tresare
O oază de lumină mă-nvăluie discret
Ce tainic se-nfiripă a dorului cărare
în patima ce-ascunde un suflet de poet.

Aceeași amăgire și falnice iluzii
Tăceri în nestemate ce suferințe-ascund,
Au înflorit cireșii, s-au despicat și duzii,
A tremurat și geana pământului rotund.

Comori amăgitoare, o muncă nesfârșită,
Ce stranie tornadă în suflet fumegând
De obiecte false e lumea priponită
A trupului prihană se vindecă plângând.

Salvează-mă din pânza adânc încătușată
Prin ratele stresante – sfâșietoare căi-
Revendică-mi momentul în viața defrișată
Si poartă-mi universul prin neumblate văi.

Mi-e dor

Mi-e dor să mă destram de lumea-ntreagă
fiind pe creasta vântului parâmă
să simt viaţa ca pe o fărâmă
de care o secundă mă dezleagă

Mi-e viaţa hărăzită prin poruncă:
trăieşte-i umbra –n lacrima luminii,
ador-o des şi primeneşte-i spinii
când în vâltoarea dorului te-aruncă!

Mi-e drag să mă înec printre cuvinte,
mi-e fin să sorb destinului părerea,
să-nclin fereastra –n care-acum tăcerea
mai dăinuie, tulburător, prin minte.

Mi-e dor să îmi înec nemângâierea …

Haiku

Zmeu în derivă –
parfumul iasomiei
dincolo de nori

Haiku

Scârţâit de paşi-

doar povara tăcută

pe banca de lemn

Haiku

Casă pustie-
fulgii de nea s-aşază
în toată curtea

*

Curtea bunicii –
doar fulgii de zăpadă
se prind în horă

La tine mi-e totul…

La tine mi-e totul, las şoapte să zboare,
Atinge-le dulce să -mi fie chemare.
Mă caut în tine pierdută–n atingeri,
Despică-mi cununa desprinsă de ingeri.

La tine mi-e setea, fiorul, dorinţa
Adapă-mi grădina, sporeşte-mi credinţa,
Mă simt într-o toamnă de ploaie sedusă,
Atârn netrăirea-n durere ascunsă …

Mi-a nins aşteptarea cărare pustie,
Amestec cu gânduri nestinsa-mi robie,
Culeg nestemate din poarta tăcerii,
Sădind în mesteceni însemnele mării.

Alături de flăcări un suflet s-aşează,
Acopăr cu stele dureri ce veghează,
Mă mângâi cu restul de dor drămuit
Respirând aşteptarea în timpul oprit.

La tine mi-e totul – un gând priponit…