Mi-e dor de poezie

Mi-e dor de poezie și sufletu-mi tresare
O oază de lumină mă-nvăluie discret
Ce tainic se-nfiripă a dorului cărare
în patima ce-ascunde un suflet de poet.

Aceeași amăgire și falnice iluzii
Tăceri în nestemate ce suferințe-ascund,
Au înflorit cireșii, s-au despicat și duzii,
A tremurat și geana pământului rotund.

Comori amăgitoare, o muncă nesfârșită,
Ce stranie tornadă în suflet fumegând
De obiecte false e lumea priponită
A trupului prihană se vindecă plângând.

Salvează-mă din pânza adânc încătușată
Prin ratele stresante – sfâșietoare căi-
Revendică-mi momentul în viața defrișată
Si poartă-mi universul prin neumblate văi.

Anunțuri