Ce vremuri…

Un metronom e viaţa în crudă sacadare,
Cu griji, nevoi şi rate la creditul din cont,
Un loc de muncă sigur e bucurie mare,
Ce vremuri, Doamne Sfinte, apar la orizont!

Mă sfâşie tristeţea şi mă cuprinde-n noapte,
În valuri de lumină cu ritm copleşitor,
O gheară de-ntuneric şi palidele şoapte,
A lumii nepăsare în strai prevestitor.

Ce vremuri, ce trăire fusese hărăzită
Să o petrecem astăzi, să fim ce n-am mai fost,
Nişte roboţi, programe, pedeapsă ori ispită,
Ne-au defrişat mai marii tristeţea – fără rost.

Un metronom, atât doar, un mecanism cuminte,
Aceeaşi rătăcire, acelaşi coridor,
Muncim să plătim rate, utilităţi, morminte,
Ori soarta ne trimite departe de popor…

Cu lanţuri grele, astăzi, dorinţa e ucisă
Şi ziduri pustiite ne macină abisul
Ce vremuri, Doamne Sfinte, închiderea promisă,
Se-apropie sfârşitul sau vine paradisul?

Anunțuri

Un răspuns

  1. Faină poema. Discurs limpede şi prozodie bună. Da, ce vremuri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: