În palme cad neguri

În toamna rănită-mi trăiesc risipirea
secunda zdrelită m-apasă-nteţit
sub aripa ploii se-ascunde cernit
cuvântul ce-şi uită sălbatic menirea

În zori trandafirii superbi se răsfaţă
cu boabe de rouă gătiţi ca-n poveşti
în palme ţin neguri ofrande cereşti
mai trece-o secundă ce-mi pare-o viaţă

Mă plouă tristeţea pădurea-i rugină
şi toamna deodată-mi dezleagă misterul
mi-e clipa sosită se clatină cerul
şi–n negura toamnei pedeapsa-i divină