Mi-s coaptă cu gust de tristeţe

Mi-e brumă-n privire şi-n unde,
mi-e toamnă când nici nu gândesc,
uitatul cuvânt ,,te iubesc,,
în roiul de frunze se-ascunde.

Mi-s toamnă, dar cine s-audă?
Doar zilele-ntoarse de vânt,
rugina musteşte-n cuvânt,
se clatină luna zăludă.

Mi-s coaptă cu gust de tristeţe
şi-n ploi chiar nimic nu găsesc,
mai bine cu must mă-ncălzesc
în toamna trăirii măreţe.