Singurătate

Tăcerea schimbă lin a arborilor straie
şi piatra cu suspin se lasă-adânc cioplită
doar toamna confidentă a inimii rănită
intră sfios pe uşă la mine în odaie

toamna e -nsoţitoare cu lumânări la cină
voi sta cu ea în taină de vorbă –n noaptea rece
intră pe geam aromă de vânt şi se petrece
miracolul vegherii tulburător se-nchină

privesc în depărtare doar undele albastre
potecile –n rugină cu brumă poleite
par nişte şiruri lungi în noapte răspândite
pustii şerpuitoare ademenind doar astre

în aşteptare zace chemarea-mi obosită
şi ceaşca nepereche îşi cântă-ncet uitarea
iar toamna părăsită îşi depănă iertarea
spre luna ce stingheră pluteşte răvăşită

Cu sufletul în palme

Cu sufletul în palme sfidezi necunoscutul
din cioburi sfărâmate înmuguresc noi visuri
când asfinţitul cerne în astre paradisuri
te contopeşti cu zorii şi depeni începutul

un nu şoptit rosteşte şi golul din odaie
un nu imens pluteşte pe şiruri de lumină
doar toamna obosită culorile-şi anină
şi-mbracă în rugină a timpului văpaie

o stâncă neclintită în negurile albastre
nici vântul n-o doboară nici ploile cernite
să stăpâneşti chemări adesea poleite
tentaţii-amăgitoare ademeniri nefaste

să dăruieşi iubirea e artă şi credinţă
în nebunii şi lacrimi trăiri şi bucurie
cu sufletul în palme desfăşurat să scrie
în paginile vieţii senin şi suferinţă

Pleoapa toamnei

Când ochiul toamnei se deschide iară
şi pleoapa-i se ridică mimând indiferenţa
doar cenuşiul sumbru mai bântuie pe- afară
şi vântul … iarăşi vântul îşi face reverenţa

iar florile-n balcoane îşi schimbă armonia
se-ngălbenesc şi palid cuprinse de tristeţe
– şi frigul nopţii toamnei sărută agonia –
păstrează o culoare –ngheţată-n frumuseţe

tu nu mai vii şi frunzele-n superbul arămiu
dansează la fereastra-mi pustiului din casă
chiar vântul se opreşte o clipă –n zbor târziu
la fel ca cerbul tânăr când coarnele îşi lasă

eu te aştept …căldura din suflet mai păstrează
comoara – amintire din neuitată-mi vară –
natura colorată-n nuanţe ce vibrează
îmi mângâie absenţa în ritmuri de chitară

eu te aştept…

În primul rând pentru mine

Visele mele s-au îngrămădit
în plasă de păianjen
suave picături de rouă

la început erau vii
apoi
în umbra zidurilor
au devenit paralele

ştiam
erau numai ale mele
doar ale mele
iluzia clipei

trăiau pentru mine
în primul rând pentru mine

mi-au spus de mii de ori
au repetat prin asfinţituri
erau în inima florilor
printre arborii copleşiţi
de susur de izvor
atârnate în noapte
aninate de zile
prin ceaţă şi lumină

lipsa fiorului a sugerat pustiul
şi pe nesimţite s-au frânt

visele mele s-au frânt
în plasă de păianjen

şi din tristeţea lor
prin îndemnul păsării Phoenix
s-au născut doar pentru mine
a nu ştiu câta oară
spunându-i eu-lui
că trebuie să zboare
chiar şi cu aripi
născute din cenuşa
unei iubiri paralele

…merită să zboare