Poezia
mi-a cuprins sufletul
ca un arcan de dor
refugiul preaplinului
apare ca un cântec
alunecos
mângâietor
sinuos
apoi dispare pe culmile
de lumină
pe nesimţite
fără întrebări
mi-a pătruns în suflet
pentru totdeauna
ducându-mă
spre alte lumi
sfioase şi curate
unde curcubeul
se clatină
în veşnica mirare
a gândului timp
poate era acolo
demult
în auricul
aşteptând cheiţa
izbăvitoare
şi nu vrea
cu nici un chip
să mai plece
poate era acolo…
Filed under: Fără categorie | Tagged: Poeziile mele |
Raze în asfinţit 
Poate că era într-adevăr acolo… Frumos, la ceas de seară…
Da…Cristian…am primit (ca un cadou drag, de la cineva drag) cheiţa izbăvitoare , care mi-a luminat viaţa !
Ţie îţi mulţumesc pentru vizită şi comentarii şi te aştept întotdeauna cu emoţie!