Singurătate

Tăcerea schimbă lin a arborilor straie
şi piatra cu suspin se lasă-adânc cioplită
doar toamna confidentă a inimii rănită
intră sfios pe uşă la mine în odaie

toamna e -nsoţitoare cu lumânări la cină
voi sta cu ea în taină de vorbă –n noaptea rece
intră pe geam aromă de vânt şi se petrece
miracolul vegherii tulburător se-nchină

privesc în depărtare doar undele albastre
potecile –n rugină cu brumă poleite
par nişte şiruri lungi în noapte răspândite
pustii şerpuitoare ademenind doar astre

în aşteptare zace chemarea-mi obosită
şi ceaşca nepereche îşi cântă-ncet uitarea
iar toamna părăsită îşi depănă iertarea
spre luna ce stingheră pluteşte răvăşită

Cu sufletul în palme

Cu sufletul în palme sfidezi necunoscutul
din cioburi sfărâmate înmuguresc noi visuri
când asfinţitul cerne în astre paradisuri
te contopeşti cu zorii şi depeni începutul

un nu şoptit rosteşte şi golul din odaie
un nu imens pluteşte pe şiruri de lumină
doar toamna obosită culorile-şi anină
şi-mbracă în rugină a timpului văpaie

o stâncă neclintită în negurile albastre
nici vântul n-o doboară nici ploile cernite
să stăpâneşti chemări adesea poleite
tentaţii-amăgitoare ademeniri nefaste

să dăruieşi iubirea e artă şi credinţă
în nebunii şi lacrimi trăiri şi bucurie
cu sufletul în palme desfăşurat să scrie
în paginile vieţii senin şi suferinţă

Pleoapa toamnei

Când ochiul toamnei se deschide iară
şi pleoapa-i se ridică mimând indiferenţa
doar cenuşiul sumbru mai bântuie pe- afară
şi vântul … iarăşi vântul îşi face reverenţa

iar florile-n balcoane îşi schimbă armonia
se-ngălbenesc şi palid cuprinse de tristeţe
- şi frigul nopţii toamnei sărută agonia -
păstrează o culoare –ngheţată-n frumuseţe

tu nu mai vii şi frunzele-n superbul arămiu
dansează la fereastra-mi pustiului din casă
chiar vântul se opreşte o clipă –n zbor târziu
la fel ca cerbul tânăr când coarnele îşi lasă

eu te aştept …căldura din suflet mai păstrează
comoara – amintire din neuitată-mi vară -
natura colorată-n nuanţe ce vibrează
îmi mângâie absenţa în ritmuri de chitară

eu te aştept…

În primul rând pentru mine

Visele mele s-au îngrămădit
în plasă de păianjen
suave picături de rouă

la început erau vii
apoi
în umbra zidurilor
au devenit paralele

ştiam
erau numai ale mele
doar ale mele
iluzia clipei

trăiau pentru mine
în primul rând pentru mine

mi-au spus de mii de ori
au repetat prin asfinţituri
erau în inima florilor
printre arborii copleşiţi
de susur de izvor
atârnate în noapte
aninate de zile
prin ceaţă şi lumină

lipsa fiorului a sugerat pustiul
şi pe nesimţite s-au frânt

visele mele s-au frânt
în plasă de păianjen

şi din tristeţea lor
prin îndemnul păsării Phoenix
s-au născut doar pentru mine
a nu ştiu câta oară
spunându-i eu-lui
că trebuie să zboare
chiar şi cu aripi
născute din cenuşa
unei iubiri paralele

…merită să zboare

E toamnă iar…

În prag de toamnă
se destramă nuanţe în arămiu
aducând frumuseţea
mirifică

pădurea în cântec pierdut
dezleagă viaţa pentru
un nou culcuş de dor
în timp ce pământul
oftează primind
masajul plugului

palmele norilor se deschid
generoase

şi peste toate
deasupra înaltului
păsările cerului
ne lasă câte-o pană
să nu le uităm revenirea

…e toamnă iar şi frunzele cad
una câte una
în ritmul inimilor
ca o şoaptă nesfârşită
în amurg de timp

Răscruce

E trecerea prin lume o veşnică-ntrebare
tânguitor sau tandru îşi caută răspunsuri
sunt plăţile greşelii ispitelor fatale
urmările nedrepte lovite de ascunsuri

pitit în întuneric e ingerul durerii
îngemănat cu ura perfidă-n răzbunare
ucide crud speranţa ascunsă-n pleoapa serii
şi-a sufletului zbucium sporeşte-n aşteptare

lumina –n izbăvire dispare tulburată
un univers întreg se prăbuşeşte –n unde
necruţător destinul cu aripa-i pătată
loveşte fără milă şi-n astre se ascunde

dar iată că minunea desăvârşirii-apare
lumina se-nfioară şi iarăşi se prelinge
e minunat apusul şi-n răsărit de soare
a sufletului tremur încet încet se stinge

Aşa a fost să fie…

Când ţi-am văzut ochii
ştiam că mă aşteptai
pentru că toată lumina
din privirea ta a pătruns
numai în sufletul meu

zadarnic am încercat să fug
paşii mei se întorceau
atraşi de un magnet irezistibil

atunci a fost străfulgerarea

apoi

a venit cutremurul primului sărut
am simţit atunci
că totul se clatină în jurul meu
pământul a uitat să-mi dea siguranţă
mâinile fluturau minunea clipei
iar inima plutea nestingherită
spre inima ta
în timpul rămas fără sens
suspendat
într-o singură culoare

aşa a fost atunci
pentru că şi acum
cînd amintirile mă străpung
genunchii ezită fugar
prin emoţii reînviate

…însă ai plecat pe neaşteptate
printre ingeri
fără să-ţi mai pot spune
că ai presărat în viaţa mea
o mare de iubire…

fără măcar să-ţi mai spun…

aşa a fost să fie

Resemnare

Pe lespezile vremii se-adună ani şiraguri
şi visele-nfloresc în năpădiri nocturne
ai vrea să simţi feeric doar primăveri diurne
dar anii numai anii se desfăşoară-n praguri

o toamnă altă toamnă mai şterge tinereţea
atât de trecătoare suavă şi plăpândă
ai vrea să porţi mereu a ei privire blândă
şi-n volbura vegherii să stingă bătrâneţea

în suflet resemnarea în tinereţi pluteşte
te-ndeamnă la visare trăiri şi armonie
şi stăruie din umbră ades în pribegie
să înfloreşti speranţe tulburător şopteşte

s-au dus undele vieţii feline şi tăcute
cu zvârcoliri adesea şi umbre care dor
adu-ţi aminte doar de frumuseţi şi zbor
dispară în pustiu durerile trecute

ce-apare nu se ştie şi jalea pune-o-n cui
vom trece mai departe purtându-ne destinul
o cruce permanentă amară ca pelinul
sau fericiri pierdute în focul nimănui

Haiku

mână în mână -
cântecul greierului
rupe tăcerea

În acea seară…

Într-o seară m-ai dus în locul acela minunat
în care ,,lacrima Elenei,, a curs atât de mult
încât rîul ei de dor s-a revărsat în culori
galbene şi pale zâmbind cerului

de aceea cădea ploaia de stele
peste suspinul izvorului cu somn de păstrăvi

răcoarea ierbii avea miros de mentă
amestecat cu ochii arborilor din jur
şi liniştea ce ne-a îmbrăţişat sărutul
era atât de caldă şi plină de dor încât
ingerul lunii ne-a şoptit cuvinte fermecate
desfăşurând sublimul clipei

filele de enigmă – zăbrele firave -
ne-au înconjurat cu braţele lor protectoare
pecetluind povestea neterminată
cu sferele unui izvor de lumină

în acea seară am descoperit că niciodată
-oricât de multe nopţi ar fi nins peste zări-
nu voi putea afirma că am terminat
degustarea sensurilor lumii

în acea seară …