Zbucium

Cred că iubirea
se joacă uneori
pentru că aseară
am văzut cum pâlpâia
o steluţă
în ochiul tău stâng
şi dintr-o dată
toată lumina
s-a oprit asupra-mi
ca o atingere
delicată
a unei flori
de suflet

cred că şi lumina
e confidentă
pentru că şiragul
de steluţe
ne-a înlănţuit
în zbuciumul căutării
…acelaşi
şi totuşi altul
de fiecare dată…

Tăcute anotimpuri

Îmi ninge-n păr mai nou cu flori de măr
Şi timpu-mi lasă-n dar câte-o petală
Încrucişări de visuri şi stingher
Mă-nvălui în penumbră şi sfială

O frumuseţe tristă mă-mpresoară
În aură de-argint şi renunţări
Se-ascunde visul gându-mi înfăşoară
Şi-mi iroseşte stinsele chemări

Trecute anotimpuri încrustate
În sufletul rămas întinerit
Un munte de-amintiri nemăsurate
Aş vrea să-apăs butonul de OPRIT

Dar timpul zboară mândru, necurmat
Înşiruind în lanţuri de secunde
Tăcerile din suflet vindecat
De răni mustind de tainele profunde…

Cântec de Crăciun

Vine Crăciunul minunat, un inger mi-l aduce
Când la fereastră s-a oprit un cântec drag şi dulce
Când toţi ai mei ,demult plecaţi, acum mă vizitează
Ei mă privesc din cer cu dor şi viaţa-mi luminează
O Doamne, vino-n casa mea, să simt o vindecare!
Să pot trăi, să pot uita, în prag de sărbătoare
Şi cu Isus să pot răzbi, doar El îmi e credinţa
Să-nvăţ să râd din nou să ştiu cum este biruinţa
Nimic în lume nu-i mai grea decât singurătatea
V-aştept pe toţi la poarta mea să-mi vizitaţi cetatea
C-aşa e din străbuni lăsat, în cântec să petrecem
Şi să slăvim un fiu născut acolo în Betleem
Aud ades pe cineva că îmi deschide poarta
Doar vântul se mai joacă-n zori şi-mi rostuieşte soarta
Când o mulţime de nămeţi înconjură ograda
şi ţurţuri plini se-nchină seci şi străluceşte strada
Vine Crăciunul luminat în murmur de credinţă
Să fim mai buni, să –i ajutăm pe cei în suferinţă
Veniţi eu vă primesc cu drag şi cântecul şi dorul,
Să-mi luminaţi de sărbători suspinul şi pridvorul.

Îndemn

Poporul meu preasfânt şi luminat
ce pagini de istorie azi trăieşti
se-ncurcă-n caier gânduri româneşti
prin munţi şi văi şi pietrele-au cedat

de ură dezbinare perfidie
un vânt curat ar trebui chemat
să zguduie din temelii şi lat
şi să unească ţara pe vecie

urmaşi din daci cu sufletul convinşi
să scoatem ţara din impas şi ceartă
să spunem lumii-ntregi că pe o vatră
trăieşte un popor de neînvinşi

ne cheamă Europa-n fruntea ei
ne mângâie cu aripa-i senină
suntem o naţiune ce-n lumină
renaştem din cenuşă pui de lei

frumoasa noastră ţară nu se-nchină
nu ne lăsăm curmaţi de falşi eroi
trecut-am bravi prin lacrimi şi prin ploi
şi ne mândrim cu patria regină

Zdrenţuita viaţă

Am ţesut în palme visul meu rebel
tulburând aripa nopţii de mătase
asfinţitul tandru împletise-n el
sângerândul dor clipa-şi aşteptase

savurând nectarul timpului oprit
jumătatea plină şi-a umplut paharul
cu trăiri fugare cum a fost sortit
au străpuns viaţa alungând amarul

punct şi de la capăt drumul întrerupt
reluându-şi lin unduiri de fluturi
caută frenetic geamănul pierdut
fulguind iluzii –n alte începuturi

zdenţuita viaţa cu aprinse zări
orizonturi noi ce deschid neanturi
curcubeie line clocotind chemări
feerii albastre cucerind înalturi

a parcurs destinul calea scrisă-n el
şi copiii cern ramuri despicate
bucurie dulce şi-un amar rebel
uniune sacră gene memorate

Singurătate

Tăcerea schimbă lin a arborilor straie
şi piatra cu suspin se lasă-adânc cioplită
doar toamna confidentă a inimii rănită
intră sfios pe uşă la mine în odaie

toamna e -nsoţitoare cu lumânări la cină
voi sta cu ea în taină de vorbă –n noaptea rece
intră pe geam aromă de vânt şi se petrece
miracolul vegherii tulburător se-nchină

privesc în depărtare doar undele albastre
potecile –n rugină cu brumă poleite
par nişte şiruri lungi în noapte răspândite
pustii şerpuitoare ademenind doar astre

în aşteptare zace chemarea-mi obosită
şi ceaşca nepereche îşi cântă-ncet uitarea
iar toamna părăsită îşi depănă iertarea
spre luna ce stingheră pluteşte răvăşită

Cu sufletul în palme

Cu sufletul în palme sfidezi necunoscutul
din cioburi sfărâmate înmuguresc noi visuri
când asfinţitul cerne în astre paradisuri
te contopeşti cu zorii şi depeni începutul

un nu şoptit rosteşte şi golul din odaie
un nu imens pluteşte pe şiruri de lumină
doar toamna obosită culorile-şi anină
şi-mbracă în rugină a timpului văpaie

o stâncă neclintită în negurile albastre
nici vântul n-o doboară nici ploile cernite
să stăpâneşti chemări adesea poleite
tentaţii-amăgitoare ademeniri nefaste

să dăruieşi iubirea e artă şi credinţă
în nebunii şi lacrimi trăiri şi bucurie
cu sufletul în palme desfăşurat să scrie
în paginile vieţii senin şi suferinţă

Pleoapa toamnei

Când ochiul toamnei se deschide iară
şi pleoapa-i se ridică mimând indiferenţa
doar cenuşiul sumbru mai bântuie pe- afară
şi vântul … iarăşi vântul îşi face reverenţa

iar florile-n balcoane îşi schimbă armonia
se-ngălbenesc şi palid cuprinse de tristeţe
- şi frigul nopţii toamnei sărută agonia -
păstrează o culoare –ngheţată-n frumuseţe

tu nu mai vii şi frunzele-n superbul arămiu
dansează la fereastra-mi pustiului din casă
chiar vântul se opreşte o clipă –n zbor târziu
la fel ca cerbul tânăr când coarnele îşi lasă

eu te aştept …căldura din suflet mai păstrează
comoara – amintire din neuitată-mi vară -
natura colorată-n nuanţe ce vibrează
îmi mângâie absenţa în ritmuri de chitară

eu te aştept…

În primul rând pentru mine

Visele mele s-au îngrămădit
în plasă de păianjen
suave picături de rouă

la început erau vii
apoi
în umbra zidurilor
au devenit paralele

ştiam
erau numai ale mele
doar ale mele
iluzia clipei

trăiau pentru mine
în primul rând pentru mine

mi-au spus de mii de ori
au repetat prin asfinţituri
erau în inima florilor
printre arborii copleşiţi
de susur de izvor
atârnate în noapte
aninate de zile
prin ceaţă şi lumină

lipsa fiorului a sugerat pustiul
şi pe nesimţite s-au frânt

visele mele s-au frânt
în plasă de păianjen

şi din tristeţea lor
prin îndemnul păsării Phoenix
s-au născut doar pentru mine
a nu ştiu câta oară
spunându-i eu-lui
că trebuie să zboare
chiar şi cu aripi
născute din cenuşa
unei iubiri paralele

…merită să zboare

E toamnă iar…

În prag de toamnă
se destramă nuanţe în arămiu
aducând frumuseţea
mirifică

pădurea în cântec pierdut
dezleagă viaţa pentru
un nou culcuş de dor
în timp ce pământul
oftează primind
masajul plugului

palmele norilor se deschid
generoase

şi peste toate
deasupra înaltului
păsările cerului
ne lasă câte-o pană
să nu le uităm revenirea

…e toamnă iar şi frunzele cad
una câte una
în ritmul inimilor
ca o şoaptă nesfârşită
în amurg de timp